Dan Ciotoi a oferit un interviu surprinzător despre ea mai grea perioadă din viața lui, aceea în care s-a separat de soție, iar totul a culminat cu o boală grea pentru artist.
În urmă cu ceva vreme, Dan Ciotoi a călcat strâmb față de femeia care i-a fost dintotdeauna alături. Liliana, soția cântărețului, l-a prins în fapt cu amanta și nu a vrut să-l ierte. Cei di s-au despărțit. Artistul avea totul, bani, celebritate, dar simțea că nu mai are nimic.
„Banii nu-mi foloseau la nimic, nu puteam trăi doar cu bani. Atunci a fost un moment în care banii nu mai contau oricât ar fi fost de mulți”.
După ruptură, artistul a început să aibă probleme grave de sănătate.
Artistul a avut două tumori canceroase de care s-a vindecat treptat prin operație și spitalizare îndelungată. În acea perioadă, Liliana, soția lui, a fost alături de el, deși erau despărțiți.
Cei doi s-au împăcat după ce soția a fost alături de el în clipele cele mai grele, pe patul de spital. În prezent, cei doi au 34 de ani de căsnicie și trăiesc la intensitate maximă fiecare clipă.
„Nu mai sunt probleme între noi. M-am adaptat situației și eu, și ea. Doar împreună ne va fi bine. (…) Este o experiență prin care treci și nu mai vrei să mai treci. Trebuie să treci printr-o lecție ca să îți bagi mințile în cap. Când nu mai ai pe cineva, atunci îți dai seama că îți lipsește și nu poți trăi fără.”, spune artistul la Antena Stars.